sâmbătă, 18 decembrie 2010

Sărbători cu Art of Hair







Art of Hair şi arta Mirandei Konstantinidou Konplott - bijuteriile care fac inimile să vibreze

Miranda Konstantinidou, creatoarea Konplott-ului, s-a născut în Thessaloniki, a crescut în Germania, a studiat la Bologna şi Trier (Germania), iar acum trăieşte şi lucrează în Cebu (Tailanda) şi în Luxemburg

Flore Goane de la salonul Art of Hair a descoperit bijuteriile Konplott în perioada în care a locuit în Germania. Şi s-a regăsit în povestea grecoaicei care a crescut în Germania, a studiat în Italia şi Germania şi a ajuns să trăiască şi să lucreze în Filipine şi Luxemburg. Plecată din România la 15 ani, Flore Goane a trăit până acum doi ani, când s-a decis, împreună cu soţul şi cu cei doi copii, să se întoarcă acasă.

Acolo a învăţat să tundă şi să facă din meseria sa o artă. A revenit în oraşul natal şi a adus după sine o mulţime de lucruri... nemţeşti, aşa cum se spunea pe vremuri atunci când se făcea referire la un produs de calitate. Aşa că, pe lângă măiestria într-ale coafurii, Flore a adus constănţencelor bijuteriile lucrate manual de la Konplott cu care a făcut cunoştinţă în Germania şi pe care le iubeşte enorm. Vorbeşte despre ele cu atâta plăcere, ca şi cum ar face parte din ea. Este adevărat, Konplott-ul are o poveste aparte, o istorie cu parfum ştrengăresc de tutun fumat în baia unei şcoli. Începutul unei legende. Miranda Konstantinidou, creatoarea Konplott-ului, s-a născut în Thessaloniki, a crescut în Germania, a studiat la Bologna şi Tier (Germania), iar acum trăieşte şi lucrează în Cebu (Tailanda) şi în Luxemburg. A vândut primii cercei atunci când avea 17 ani, în baia şcolii la care învăţa, locul în care se ascundea pentru a fuma. Acolo, în toaleta fetelor, s-a născut povestea Konplott. Tatăl său tocmai murise, iar îndeletnicirea i se transformase deja în terapie ocupaţională. O pasiune care o ajuta să-şi câştige şi banii de buzunar. Mai apoi, în timpul sărbătorilor, îşi vindea bijuteriile turiştilor, la târgurile organizate pe insulele greceşti.

Muzele şi cele 30 de colecţii

A fondat compania Konplott în 1986, alături de partenerul său, Peter Plotnicki. De altfel, de la numele fondatorilor provine şi denumirea business-ului: Kon(stantinidou) şi Plot(nicki). În 1986 s-a născut un brand internaţional pe care celebrităţile lumii au început să-l poarte. Revistele de modă şi de profil au început să dedice pagini întregi bijuteriilor Konplott care şi-au câştigat astfel notorietatea. Compania este recunoscută pentru faptul că a fost prima de pe piaţă care a lucrat cu embleme ruseşti, fapt care a rămas ca o... emblemă. Bijuteriile Konplott sunt lucrate manual şi pot fi descrise ca o alăturare neobişnuită de materiale, multă pasiune pentru detalii. Ba chiar, au calitatea de a face inimile femeilor să vibreze (aviz domnilor!). Miranda Konstantinidou povesteşte că o inspiră, în unele situaţii, o femeie. În altele, un material sau o poezie, aşa cum s-a întâmplat în cazul colecţiei primăvară/vară 2008. Muzele nu-i lipsesc dacă ţinem cont de faptul că a ajuns să creeze 30 de colecţii pe an. Are peste 1.000 de angajaţi şi a deschis magazine Konplott în China, Germania, Franţa, Kazahstan, Ungaria, Grecia, Lituania, Luxemburg, Mongolia, Rusia, Belarus, Singapore, Spania şi Elveţia. În Constanţa, minunăţiile Konplott-ului Mirandei Konstantinidou pot fi găsite numai la salonul Art of Hair. Mai multe despre bijuteriile Konplott puteţi citi pe www.konplott.com . Dacă doriţi să cumpăraţi cadou de sărbători o bijuterie Konplott, o puteţi face la salonul Art of Hair.

Adresa: Bulevardul Tomis 228 Bl. TD9

Număr de telefon: 0241.650.226 (Fix) 0724.389.071 (Mobil)

Program: Marţi - Sâmbătă: 9:00 - 20:00

marți, 30 noiembrie 2010

Material ZIUA de Constanţa

 Flore Goane - stilist în două lumi

"Româncele vor totul într-un loc: manichiură, coafor, cosmetică, îngrijire corporală... totul. În Germania, nu găseşti aşa ceva"

Dacă o vezi când coafează ţi se pare că lumea întreagă s-a oprit în loc şi că nimic nu mai există în univers în afara acelui păr care trebuie aranjat, vopsit sau tuns. Are un fel de paradis al său, în care nu se spun cuvinte, cum ar zice Nichita Stănescu.

Pe Flore Goane o găsim la salonul Art of Hair, iar povestea ei de viaţă este parcă desprinsă din filme. A plecat în Germania când avea 15 ani, şi-a făcut o viaţă pe tărâmuri străine neamului ei, dar apropiate acum sufletului său, apoi s-a întors în România. Foarte emoţionată şi puţin temătoare, povesteşte începuturile aventurii familiei sale pe tărâmuri germane: "Tata a avut ceva probleme aici, în ţară şi... a plecat în Germania, în oraşul Karlsruhe. După o vreme, am obţinut paşapoarte mama, eu şi fratele meu, şi ne-am dus după el. A fost foarte greu pentru părinţii mei. Am început o viaţă cu totul nouă acolo. Şi, gândeşte-te cum este pentru o adolescentă, aveam 15 ani, să ajungă din comunism în capitalist. Nu văzusem în viaţa mea aşa magazine sau haine. Dar mama îmi spunea mereu: «Noi trebuie să vă facem vouă un viitor şi acum nu avem bani pentru haine». Aşa că, din primul meu salariu, obţinut la 15 ani, mi-am cumpărat o fustă şi o bluză. Nici nu-ţi închipui ce mândră şi ce fericită am fost! Făceam curăţenie într-o bancă şi din asta câştigam banii de buzunar". Pasiunea pentru păr, transformată încet, încet în artă a descoperit-o tot în Germania.

Istoria unei pasiuni

"Aveam o prietenă mai mare decât mine, plecată în Germania cu ceva vreme înaintea noastră. Îşi deschisese frizerii în bazele americane de acolo. Avea vreo patru sau cinci, iar într-una dintre ele lucra chiar ea. Într-o zi, m-a întrebat dacă vreau să lucrez şi eu cu ea şi aşa am ajuns să tund soldaţi americani. Mi-a fost teamă cel mai mult de cei de culoare, pentru că au părul acela specific şi mă gândeam că nu voi reuşi. Însă mi-a plăcut enorm. De aici am ajuns la şcoala de specialitate", povesteşte Flore. Timp de trei ani a studiat, fiecare an finalizându-se cu câte un examen, şi tot atunci l-a găsit pe cel care i-a fost mentor, un stilist francez, foarte celebru în zonă, care i-a îndrumat paşii în arta hairstyling-ului. Cu mult drag, deapănă amintiri despre anii petrecuţi alături de stilistul francez, devenit de la îndrumător de practică, angajator. Şi aici intervine prima diferenţă pe care o face între români şi nemţi, pentru că discrepanţele sunt nenumărate: "Germanii sunt foarte stabili. Eu, spre exemplu, în 20 de ani, am lucrat în două saloane. Atât! La ei este un lucru absolut normal, lumea nu-şi schimbă job-ul atât de des ca la noi". În toţi anii aceştia, a avut cliente fidele, pentru că şi aceasta este una dintre calităţile nemţoaicelor. "Ele nu schimbă un stilist dacă sunt mulţumite, pentru nimic în lume. Am avut cam aceleaşi cliente timp de 20 de ani, pentru că ele nu trec de la un stilist la altul, după cum este moda. La noi este puţin diferit... femeile caută ce este... căutat, se mută de la un stilist la altul mereu. În plus, acolo, în 20 de ani, nu am făcut niciun coc. Aici, în schimb...". Dar diferenţele nu se opresc aici. Spre deosebire de românce, nemţoaicele au un stil de a se coafa mult mai simplu, mai clasic şi sunt mult mai docile. În schimb, femeile din România sunt comode, interesate de trend mai mult decât de sănătatea părului lor şi mai necomunicative. "Unul dintre şocurile clientelor mele este că fac, înainte de prima şedinţă, consiliere. Le întreb pe clientele mele despre obiceiurile pe care le au în legătură cu părul lor, încerc să-mi dau seama cum le este podoaba capilară şi să văd ce li s-ar potrivi, pentru că, de multe ori, doamnele vin la mine foarte hotărâte să facă o schimbare, chiar dacă aceasta nu li se potriveşte sau le-ar afecta părul. Unele s-au simţit chiar jignite că le pun întrebări de acest gen. Însă, este ceva absolut normal", explică Flore Goane. Şi, pe lângă asta, comoditatea româncelor este proverbială: "Ele vor totul într-un loc: manichiură, coafor, cosmetică, îngrijire corporală... totul. În Germania nu găseşti aşa ceva. Pentru că eu, spre exemplu, nu pot să evaluez dacă o cosmeticiană este bună sau nu. Da, am noţiuni generale de cosmetică, învăţate în şcoală, însă asta nu înseamnă că mă pricep".

Întoarcerea

Cu toate acestea, a lăsat o viaţă în Germania, o casă, un univers şi, împreună cu soţul şi cei doi copii, s-a întors acasă. Şi nu a fost uşor. Spune că în urmă cu ceva ani, părinţii săi, ajunşi la anii pensionării, au decis să se întoarcă în România. După nu foarte mult timp, fratele său a părăsit şi el Germania, împreună cu familia: "El a stat în casă cu părinţii şi este foarte legat de ei. De fapt, adevărul este că plecarea în Germania ne-a unit foarte tare şi că amândoi suntem foarte apropiaţi de părinţi. Însă, pentru el a fost foarte greu şi aşa că a venit acasă, unde a devenit un tehnician dentar foarte cunoscut. Eu am rămas acolo, dar stăteam ore în şir de vorbă cu mama, în fiecare zi, şi plângeam la telefon ca un copil. Aşa că am hotărât să ne întoarcem acasă". Diferenţa dintre cele două lumi, una adoptivă şi o alta natală, dar deja străină, nu a fost foarte uşor de suportat. Însă, lupta cea mai mare se duce acum, în încercarea de a se reacomoda în România. Salonul său, Art of Hair, o ajută foarte mult să reintre în contact cu oamenii de aici, să revină la un ritm de viaţă... mioritic. Îşi întâmpină clientele cu zâmbetul pe buze, le invită la un ceai sau o cafea şi începe magia... Pentru că părul nu are nevoie doar de foarfece bine ascuţite, ci de artă.
http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/social/art-of-hair-flore-goane-stilist-in-doua-lumi-galerie-foto-63997.html

miercuri, 17 noiembrie 2010

Cum, de ce şi mai ales... cu cine?

Vă vorbesc eu, cea care stă pe scaunul de la salon. Să-i spunem salon, cu toate că probabil, toată copilăria noastră am auzit cum mamele, bunicile, prietenele mamelor sau ale bunicilor, mătuşile şi verişoarele mai mari se duceu la coafor să-şi facă un permanent. 

Însă acum îi spunem salon şi... aşa să-i rămână numele! Ca în orice alt aspect al cotidianului noi, femeile, trebuie să ne punem întrebările de aur: cum, de ce, cu cine? De câte ori nu v-aţi întrebat asta atunci când a fost vorbe despre viaţa amoroasă, job şi chiar shopping (cu faimosul G de la finele lui). Cum să mă îmbrac, cum să mă port, cum să reacţionez, cum să mă machiez, cum să mă mişc, cum să vorbesc, cum să stau, cum să....?!?!?! De ce mă agit, de ce mă grăbesc, de ce să nu fac asta, de ce să-i ascult pe alţii, de ce să nu fac aşa cum vreau eu?!?!?!?!?! Cu cine mă afişez, cu cine mă întâlnesc, cu cine mă distrez, cu cine merg la cumpărături, cu cine să ies în seara asta, cu cine o să-mi petrec tot restul vieţii?!?! Vedeţi? Nu-i greu. Trebuie să răspundem numai la câteva întrebări şi vieţile noastre ni se vor părea perfecte. 

Atunci când mergem la salon însă...

Cum să mă tund, cum să mă vopsesc, cum îmi va sta părul mâine sau peste o săptămână, cum îl îngrijesc (părul, evident), cum mă va vedea lumea după aceea?!?! De ce să aleg o schimbare, de ce să nu mă tund, de ce să nu mă fac blondă (mai ales că, după cum se zice, bărbaţii preferă blodele care, din câte se aude... s-ar distra mai bine), de ce, de ce, de ce?!?!?!? Şi... cel mai important. Când ne decidem că vrem o schimbare sau că dorim să avem un stilist al nostru (dar nu de luat acasă): Cu cine să încep această călătorie în lumea părului frumos? Poate că femeile sunt complicate, aşa cum spun bărbaţii. Doar că, până la urmă, poate suntem numai puţin indecise J De aceea ne simţim bine atunci când o prietenă ne dă un sfat sau când mama ne este alături şi ne limpezeşte gândurile. Aşa-i şi la salon. Avem nevoie de un sfătuitor. Cât de important este să găseşti un stilist care să-ţi explice cum ai părul, ce ţi-ar face bine sau ce nu, dacă ţi-ar sta bine blondă, brunetă, roşcată sau de ce nu, albastră, de ce trebuie să aştepţi schimbarea şi de ce, dacă vrei o podoabă capilară sănătoasă, graba strică treaba J Pare ciudat?

Uite, revin în peisaj eu, fata indecisă ajunsă pe scaunul stilistului. Se uită în ochii mei, mă relaxez, capăt încredere şi răspund la întrebări. Este pentru prima dată când mi se explică modul în care gândeşte părul meu. Se zice că terapia se întâmplă numai la psiholog dar, iată că se poate petrece şi pe scaunul aşezat în faţa unei oglizi în care se va reflecta noua ta imagine. Cea încrezătoare, cea care ştie ce şi cum vrea de la ea şi care ştie să răspundă la întrebările: Cum, de ce şi mai ales... cu cine?
Regula de aur: lăsaţi-vă îndrumate! Încercaţi să vă cunoaşteţi părul aşa cum uneori vă străduiţi să vă înţelegeţi pe voi. Învăţaţi ce vrea şi de ce are nevoie. Nu vă fie teamă de întrebări care vi se par stânjenitoare. Cu cât ştiţi mai bine nevoile părului vostru cu atât el va fi mai frumos şi voi, la rândul vostru, mai strălucitoare. Şi fiţi conştiente de faptul că răspunsurile vin câteodată de unde nici nu te aştepţi.

joi, 11 noiembrie 2010

Art of Hair - bd. Tomis 228 Bl. TD9




luni, 8 noiembrie 2010

Părul - de la frumuseţe la artă


Dragostea de frumuseţe este Gust. Crearea de frumuseţe este Artă“ – Ralph Waldo Emerson
Ori de câte ori o femeie îşi doreşte schimbarea începe cu părul. Este uşor de tăiat, de vopsit, de „modelat“ aşa cum credem că ni-l dorim. Şi devenim, după câteva zeci de minute, o persoană... nouă. Pentru că aspectul exterior ne poate ajuta să ne modificăm interiorul. Ne simţim mai frumoase, mai admirate, ne considerăm, aşa cum am auzit de multe ori spunându-se, mai... femei. 

Este la îndemână, într-adevăr, dar cât de simplu?

De câte ori nu v-aţi trezit a doua zi după schimbare şi, uitându-vă în oglindă nu v-aţi recunoscut? În câte dăţi nu v-aţi acomodat cu o culoare anume de păr sau cu persoana în care noua coafură vă transforma. De câte ori v-a părut rău că aţi acceptat acea schimbare?

Este uşor... dar cât de simplu?!

Ce tunsoare mi se potriveşte, ce culoare m-ar prinde mai bine, cum ar trebui să-mi aranjez părul sau de ce are nevoie acesta pentru a fi sănătos? – sunt întrebări la care, uneori, nu are cine să ne răspundă. Şi poate că aici intervine arta: în modul în care stilistul, odată aşezată pe scaunul său, se transformă nu în mânuitorul de foarfece, ci într-un confident, un prieten care poate intui ce vrem, ce ne dorim de la noi, de la părul nostru şi ne poate spune cum obţine mult-dorita transformare.

Se spune că părul este un barometru al stării noastre de sănătate. Cu cât ne simţim mai bine, cu cât ne alimentăm mai sănătos şi ducem un stil de viaţă adecvat, el este mai frumos.

Însă, ce facem pentru a-l ajuta să stălucească împreună cu noi?

Ce ne face bine şi ce nu, ce produse ar trebui să folosim, cum putem fi frumoase până la ultima şuviţă (aşa cum ne îndemna o celebră reclamă TV)?!

La toate aceste întrebări vor răspunde stiliştii de la Art of Hair Constanţa prin intermediul acestui blog. Pentru că, pentru un păr frumos nu ai nevoie de reguli, ci de artă. Art of Hair.

Art of Hair Constanţa

Specializare: Coafor/Frizerie/Cosmetica/Manichiura - pedichiura
Coafor/frizerie:
Cosmetica: Epilare clasica, Pensare, Vopsire gene si sprancene, Tratamente faciale
Machiaj: Zi, Seara, Evenimente speciale, Gene false
Bronzare: Organica
Manichiura – pedichiura: Unghii false, Manichiura – pedichiura clasica, Manichiura – pedichiura spa, Pictura unghii, Tratamente unghii, Parafina - maini si picioare
Marci produse: Opi, Academie, Mallu Wilz, Joico